Prefectul județului Timiș, domnul Paul Finta, a participat în data de 28 iulie la Ședința festivă a Consiliului Județean Timiș, organizată cu prilejul Zilei Județului Timiș, eveniment care marchează 107 ani de la instaurarea administrației românești în județ.
Ceremonia a reunit reprezentanți ai administrației publice, ai autorităților locale și județene, ai instituțiilor publice, ai mediului academic, cultural și economic, precum și ai societății civile, într-un moment dedicat istoriei, identității și valorilor care definesc județul Timiș.
În cadrul ședinței festive au fost acordate titlul de Cetățean de Onoare al Județului Timiș și Trofeul Recunoștinței, distincții prin care Consiliul Județean Timiș a omagiat personalități care, prin activitatea și rezultatele lor, au contribuit la dezvoltarea și prestigiul județului.
Ziua Județului Timiș este, înainte de toate, o celebrare a oamenilor care au construit această comunitate și a valorilor care au făcut din Timiș un model de conviețuire, dezvoltare și deschidere.
Instituția Prefectului – Județul Timiș susține promovarea valorilor, istoriei și identității județului nostru și încurajează toate demersurile care contribuie la consolidarea spiritului comunitar și la recunoașterea celor care, prin activitatea lor, aduc prestigiu Timișului.
La mulți ani, Timiș!

