Prefectul județului Timiș, doamna Cornelia-Elena Micicoi a participat la vernisajul expoziției „Lumea ideală a dictaturii? Dominație și viață cotidiană în RDG”, organizat de Memorialul Revoluției din Timișoara, în parteneriat cu Consulatul Republicii Federale Germania, Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” și alți parteneri dedicați păstrării memoriei istorice.
Expoziția, realizată de fotograful Harald Schmitt și istoricul Stefan Wolle, ne invită să privim dincolo de aparențe — să înțelegem cum arăta viața de zi cu zi într-un regim care confisca libertatea, disciplina gândurile și transforma conformarea într-un mod de existență.
Prefectul a subliniat importanța acestor inițiative culturale pentru memoria colectivă și pentru conștientizarea valorilor democratice:
„Democrația în care trăim astăzi nu este un dat, ci o construcție vie, care cere mereu responsabilitate, vigilență și memorie. A ne aminti nu este un exercițiu al nostalgiei, ci un act de igienă morală. Pentru că acolo unde memoria se stinge, se întorc umbrele.”
A mulțumit organizatorilor și partenerilor pentru curajul și inspirația de a aduce această expoziție în fața publicului timișorean, deoarece prin astfel de evenimente, istoria devine din nou vie, iar libertatea – conștientă.

