Rețeaua de coordonare a refugiaților a fost lansată în județul Timiș pentru a sprijini incluziunea refugiaților din Ucraina

În data de 5 septembrie 2023, Instituția Prefectului – Județul Timiș împreună cu Reprezentantul Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați în România (UNHCR) au găzduit evenimentul de lansare a Rețelei de Coordonare a Refugiaților din județul Timiș.
Peste 40 de actori ai societății au fost prezenți la acest eveniment care face parte din eforturile constante de a asigura un răspuns coordonat susținut, menite a sprijini refugiații din Ucraina și a promova soluții complementare și eficiente pentru includerea acestora în județul Timiș.
Pornind de la eforturile existente la nivel local, evenimentul a avut ca scop consolidarea și actualizarea rețelelor de coordonare la nivel județean, reunind reprezentanți ai instituțiilor publice, societății civile, organizațiilor caritabile, mediului de afaceri, organizațiilor naționale și internaționale, misiunilor diplomatice, reprezentanți ai comunității refugiaților din Ucraina pentru a asigura un răspuns coerent și coordonat la potențialele provocări legate de incluziunea refugiaților.
Rețeaua de coordonare inter-agenții pentru refugiați din România, coordonată de autoritățile naționale și locale cu sprijinul UNHCR, a întreprins inițiative similare în șase județe care găzduiesc refugiați din Ucraina.
În cuvântul de deschidere adresat participanților, prefectul județului Timiș, Mihai Ritivoiu, a subliniat faptul că: ”Problematica migrației continuă să rămână o chestiune preocupantă și prioritară și în viitor. De aceea trebuie să fim bine pregătiți și să știm să abordăm fiecare situație dată într-un mod structurat și coerent.” Dl. Pablo Zapata, Reprezentantul UNHCR și Coordonatorul Inter-Agenții în România, a apreciat primirea generoasă și caldă făcută refugiaților ucraineni de către comunități și autorități. „Este esențial să menținem sprijinul nostru conjugat iar autoritățile, ONG-urile și organizațiile internaționale să rămână active, în condițiile în care mii de refugiați din Ucraina se află pe calea incluziunii”, a declarat domnul Zapata.

În cadrul acestui eveniment, pe baza experienței de coordonare locală, UNHCR a prezentat conceptul general al inițiativei, urmat de discuții tematice de grup (educație sănătate, incluziune economică), explorând modalități de cooperare și instrumente pentru a aborda principalele provocări. În timpul întâlnirii, participanții au conturat prioritățile și structura rețelei de coordonare, stabilind pașii următori.

Pentru mai multe informații despre UNHCR România: https://www.unhcr.org/ro/, Planul de coordonare inter-agenții și de răspuns regional, vă rugăm să vizitați Portalul de date al UNHCR

Instituția Prefectului – Județul Timiș
UNHCR, Agenția ONU pentru refugiați