În 7 aprilie 2026, Președintele României, Nicușor Dan, a efectuat o vizită oficială la Centrul de Mari Arși din cadrul Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara, una dintre cele mai importante investiții realizate în infrastructura medicală din România în ultimii ani.
Vizita a avut ca obiectiv evaluarea stadiului și a capacității operaționale a centrului, precum și discutarea rolului pe care această unitate medicală specializată îl va avea în cadrul rețelei naționale dedicate tratamentului pacienților cu arsuri severe.
La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai autorităților centrale, ai administrației locale și ai sistemului medical.
Instituția Prefectului Județul Timiș a fost reprezentată de subprefectul Deian Popov, care a participat la vizita oficială alături de reprezentanții autorităților și ai unității medicale.
Centrul de Mari Arși din Timișoara reprezintă un pas important pentru consolidarea capacității sistemului medical românesc de a trata cazuri complexe și de a oferi pacienților acces la servicii medicale specializate, la standarde înalte.
Instituția Prefectului Județul Timiș rămâne constant implicată în susținerea proiectelor de interes public major, în special a celor care contribuie la dezvoltarea infrastructurii medicale și la creșterea calității serviciilor de sănătate oferite cetățenilor.

