Doamna Cornelia Elena Micicoi, prefectul județului Timiș, a participat joi, 19 februarie, la lansarea proiectului „Timișoara Revoluționară”, o inițiativă care își propune să evidențieze performanța economică, tehnologică și antreprenorială a orașului și să pună în valoare companiile și profesioniștii locali care contribuie activ la dezvoltarea comunității.
Evenimentul a reunit peste 30 de companii și numeroși profesioniști locali, oferind un cadru pentru prezentarea exemplelor de bune practici, proiectelor inovatoare și investițiilor care consolidează profilul Timișoarei ca pol regional de creștere și competitivitate. Prin această inițiativă, se urmărește nu doar promovarea excelenței locale, ci și stimularea colaborării și schimbului de experiență între mediul de afaceri, instituțiile publice și societatea civilă.
Instituția Prefectului Județul Timiș susține proiectele care aduc valoare comunității, sprijină dezvoltarea durabilă și creează oportunități pentru cetățeni, contribuind astfel la consolidarea unui mediu economic stabil și la dezvoltarea unor punți solide între sectorul public și cel privat.
(Credit foto: Petru Cojocaru)

