Campania „Rădăcini sănătoase, aripi sigure”

Duminică, 22 martie, prefectul județului Timiș, Cornelia Elena Micicoi, a participat la deschiderea campaniei „Rădăcini sănătoase, Aripi sigure”, desfășurată în comuna Șag.
Inițiativa este organizată de Compartimentul de Asistență Socială din cadrul Primăriei Șag, în parteneriat cu Școala Gimnazială Șag și are ca obiectiv informarea și sprijinirea copiilor, părinților și cadrelor didactice în vederea promovării unui mediu sigur și sănătos pentru dezvoltarea celor mici.
În mesajul adresat participanților, doamna prefect a subliniat importanța colaborării dintre instituțiile publice, școală și comunitate pentru prevenirea problemelor sociale și pentru crearea unor condiții în care fiecare copil să se poată dezvolta armonios, în siguranță și cu încredere în propriul viitor.
„Astfel de inițiative demonstrează că, atunci când instituțiile și comunitatea lucrează împreună, putem construi un mediu mai sigur și mai echilibrat pentru copiii noștri. Investind în ei, investim, de fapt, în viitorul societății noastre”, a transmis doamna Cornelia Elena Micicoi.
Instituția Prefectului Județul Timiș susține și încurajează proiectele dedicate educației, prevenției și protejării copiilor, care contribuie la consolidarea unor comunități responsabile și solidare.