Agentă de poliție din Timișoara, decorată de Ministerul Afacerilor Interne”

Astăzi, 3 decembrie, colega noastră, Golban Sabrina Betina, agentă de poliție din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Timișoara, a fost decorată cu „Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne”, de către domnul viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Interne, Marian-Cătălin Predoiu. Activitatea a avut loc la sediul M.A.I. din București, cu prilejul Zilei Naționale a României, în semn de înaltă apreciere pentru activitatea desfășurată.

„În calitate de prefect al județului Timiș, doresc să îi adresez doamnei agent de poliție Golban Sabrina Betina cele mai sincere felicitări pentru distincție. Această decorare reprezintă o recunoaștere binemeritată a devotamentului, profesionalismului și responsabilității cu care își desfășoară activitatea. Suntem mândri că județul Timiș are în rândurile sale oameni de valoare, care prin exemplul lor contribuie la prestigiul instituțiilor statului și la consolidarea încrederii cetățenilor. Îi dorim mult succes în continuare și realizări pe măsura vocației și dăruirii sale”, Cornelia Elena Micicoi, prefect al județului Timiș.