La nivelul judeţelor și municipiului București se constituie, sub conducerea prefecţilor, comitete pentru situaţii de urgență. Comitetul este constituit prin ordinul prefectului, iar prefectul are calitatea de președinte al acestuia. Din comitet fac parte preşedintele consiliului judeţean/primarul general și de sector, şefi de servicii deconcentrate, descentralizate şi de gospodărie comunală şi alţi manageri ai unor instituţii şi societăţi comerciale de interes judeţean care îndeplinesc funcţii de sprijin în gestionarea situaţiilor de urgență, precum şi manageri ai agenţilor economici care, prin specificul activităţii, constituie factori de risc potenţial generatori de situaţii de urgenţă.
Planul de aparare împotriva inundațiilor
Pregătirea pentru iarnă
Având în vedere intrarea în sezonului rece, Instituţia Prefectului – Județul Timiș a actualizat situația stocurilor de materiale antiderapante și de carburanți existente, a utilajelor de deszăpezire de care dispun autoritățile administrației publice locale și prestatorii de servicii de deszăpezire.
-
Drumuri comunale
La nivelul celor 99 unităţi administrativ-teritoriale din judeţ, activitatea de deszăpezire este abordată diferit: cu forțe proprii sau prin semnarea de contracte cu societăți specializate.
Astfel:
- 18 UAT vor efectua deszăpezirea cu societăți specializate, în baza contractelor de deszăpezire;
- 63 UAT vor efectua deszăpezirea cu forțe proprii,
- 18 UAT vor efectua deszăpezirea cu forțe proprii dar au și contracte cu societăți specializate.
Situaţia centralizată se prezintă astfel:
- 274 mijloace de intervenţie proprii și 38 închiriate;
- Stocuri material antiderapant: nisip 3766 tone, sare1573 tone;
- Stocuri combustibil: 99 tone.
-
Drumuri județene
Activitatea de deszăpezire pentru drumurile județene va fi asigurată pentru cele 6 zone în baza contractelor încheiate de Consiliul Județean Timiș. Valabilitatea contractelor subsecvente este 20.11.2017-15.03.2018.
Situaţia centralizată se prezintă astfel:
- 76 utilaje, mijloace de intervenţie ;
- Stocuri material antiderapant: nisip 9200 tone, sare 457 tone;
- Stocuri combustibil: 61 tone.
-
Drumuri naționale și autostrăzi
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara a încheiat cele 4 contracte subsecvente la acordurile cadru cu valabilitate 19.10.2017-31.12.2017, pentru sectoarele de drumuri naționale și autostrăzi din județul Timiș.
Sunt asigurate:
- 139 utilaje, mijloace de intervenţie
- Stocuri material antiderapant: nisip 1138 tone, sare 6135 tone
Începând cu data de 25.10.2017, reprezentanți ai Instituției Prefectului – Județul Timiș împreună cu responsabili ai Inspectoratului de Poliție Județean Timiș și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Banat” au efectuat activități de verificare și control în teren a stocurilor de materiale si a utilajelor pentru deszăpezire.
Asigurarea stocurilor de materiale și utilaje pentru deszăpezire nu este o acțiune de paradă. Măsurile organizatorice de pregătire pentru managementul situațiilor specifice din timpul iarnii, la nivelul județului Timiș, sunt abordate în spiritul creșterii ponderii componentei controlate și planificate în dinamica evenimentelor, versus hazardul meteorologic.
Informații utile:
Mai mult despre semnificatia codurilor hidrometeorologice aici.
Administrația Natională de Meteorologie
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor