Atribuțiile Secretarului General

 

Domnul  Băcală Mircea, în calitate de secretar general al Instituției Prefectului  județul Timiș, asigură stabilitatea funcţionării instituţiei prefectului, continuitatea conducerii şi realizarea legăturilor funcţionale între compartimentele instituţiei prefectului;

 

Astfel atribuţiile secretarului general, sunt:

  • asigurarea stabilităţii funcţionării instituţiei prefectului, continuitatea conducerii şi realizarea legăturilor funcţionale între compartimentele instituţiei prefectului;
  • sprijinirea activităţii prefectului în exercitarea atribuţiilor privind verificarea legalităţii, prevăzute la art. 255 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare;
  • coordonarea structurii/structurilor de specialitate prin care se realizează atribuţiile privind verificarea legalităţii de către prefect;
  • elaborarea proiectului regulamentului de organizare şi funcţionare a instituţiei prefectului, pe care îl supune spre aprobare prefectului;
  • asigurarea transmiterii către persoanele interesate a ordinelor prefectului cu caracter individual;
  • monitorizarea primirii, distribuirii corespondenţei repartizată de prefect şi urmărirea soluţionării acesteia în termenul legal;
  • elaborarea de studii şi rapoarte cu privire la aplicarea actelor normative în vigoare, pe care le prezintă prefectului;
  • asigurarea transmiterii ordinelor prefectului cu caracter normativ către ministerul care coordonează instituţia prefectului şi publicării în monitorul oficial local al judeţului, precum şi pe pagina de internet a instituţiei prefectului;
  • îndrumarea secretarilor generali ai unităţilor administrativ-teritoriale şi ai subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor;
  • gestionarea şi urmărirea îndeplinirii măsurilor dispuse de către prefect cu privire la realizarea sarcinilor rezultate din actele normative în vigoare;
  • urmărirea modului de realizare a fluxului de informare-documentare în domeniile de activitate specifice instituţiei prefectului;
  • înaintarea către prefect a propunerilor cu privire la organizarea şi desfăşurarea circuitului legal al lucrărilor, informarea documentară, primirea şi soluţionarea petiţiilor, precum şi la arhivarea documentelor;
  • aprobarea eliberării de extrase sau copii de pe acte din arhiva instituţiei prefectului, cu excepţia celor care conţin informaţii clasificate;
  • asigurarea secretariatului comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, în calitate de secretar al comisiei judeţene;
  • urmărirea îndeplinirii măsurilor dispuse de prefect;
  • îndeplinirea altor atribuţii prevăzute de lege sau sarcini date de către prefect.
  • cunoaşte şi respectă prevederile legislaţiei în vigoare referitoare la protecţia securității și sănătății în muncă, normele PSI, accesul la informaţiile de interes public, Regulamentului de organizare şi funcţionare a instituţiei, Regulamentului intern;

Ordinele prefectului sunt contrasemnate de către secretarul general al instituţiei prefectului, care are sarcina de a le pune în aplicare.