Ședință de lucru în colaborare cu Asociația Comunelor din România

Luni, 23 februarie, sub coordonarea prefectului județului Timiș, doamna Cornelia Elena Micicoi, a avut loc o ședință de lucru organizată în colaborare cu Asociația Comunelor din România, în contextul „cazului Cenei”.
Pe ordinea de zi s-au discutat:
➡️ Identificarea de soluții concrete și acțiuni care să prevină apariția unor situații similare în viitor.
➡️ Prezentarea proiectului de servicii integrate în comunitățile rurale, care facilitează accesul persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate, prezentat de doamna Alina Cojoleanca, director executiv al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Timiș.
➡️ Aspecte juridice legate de relația Instituției Prefectului Județului Timiș cu autoritățile locale, respectiv probleme de fond funciar, organizarea de către Instituția Prefectului a unor cursuri specifice pentru diverse funcții din cadrul primăriilor și alte aspecte administrative, cu scopul eficientizării comunicării și al consolidării capacității administrative la nivel local.
Întâlnirea a oferit un cadru de dialog deschis cu primarii, pentru identificarea nevoilor reale ale comunităților și pentru găsirea celor mai bune strategii de intervenție și suport.
Instituția Prefectului Județul Timiș reafirmă angajamentul său de a susține autoritățile locale în gestionarea eficientă a serviciilor publice și protejarea intereselor cetățenilor.