Astăzi, la sediul Instituției Prefectului – Județul Timiș, doamna prefect Cornelia – Elena Micicoi a primit vizita Excelenței Sale doamna Laura Aghilarre, ambasadorul Republicii Italiene în România, împreună cu Excelența Sa doamna Angela Pesavento, consul onorific al Republicii Italiene la Timișoara. Întâlnirea a avut ca principal obiectiv consolidarea și dezvoltarea relațiilor de cooperare româno-italiene, cu accent pe valorificarea oportunităților de […]
Prefectul județului Timiș, doamna Cornelia – Elena Micicoi, a participat la deschiderea Forumului Assembly of European Regions (AER), desfășurat la Timișoara în perioada 2–4 iunie și găzduit de Consiliul Judeţean Timiş. Evenimentul reunește lideri regionali, experți și factori de decizie din întreaga Europă, într-un cadru dedicat dialogului și cooperării europene. În mesajul adresat participanților internaționali, doamna prefect a evidențiat importanța […]
Marți, 2 iunie 2026, prefectul județului Timiș, doamna Cornelia – Elena Micicoi, a participat la evenimentul de informare și dialog „Integrarea străinilor în România”, organizat de Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara, cu implicarea Instituției Prefectului – Județului Timiș, a Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest și a Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de […]
Prefectul județului Timiș, Cornelia – Elena Micicoi, a continuat seria întâlnirilor de lucru în teritoriu, printr-o vizită efectuată miercuri, 27 mai, în comuna Dudeștii Noi, în cadrul dialogului permanent pe care Instituția Prefectului – Județul Timiș îl menține cu administrațiile publice locale. Cu prilejul vizitei, doamna prefect a participat la ședința Consiliului Local Dudeștii Noi, unde au fost abordate teme […]
Prefectul județului Timiș, doamna Cornelia – Elena Micicoi, a participat la inaugurarea oficială a Centrului Medical Emerald Timișoara, o investiție importantă pentru dezvoltarea serviciilor medicale premium din regiune și pentru consolidarea poziției Timișoarei ca pol regional de excelență în domeniul sănătății. În intervenția sa, doamna prefect a evidențiat rolul esențial al serviciilor medicale de înaltă calitate, atât pentru comunitate, cât […]
