Pentru îndeplinirea atribuțiilor care îi revin, prefectul este ajutat de 2 subprefecți.
Subprefecții îndeplinesc, în numele prefectului, atribuții în domeniul conducerii serviciilor publice deconcentrate, al conducerii operative a instituției prefectului, precum și alte atribuții prevăzute de lege ori sarcini date de Ministerul Afacerilor Interne sau de către prefect.
Domnul Drăgănescu Ovidiu Virgil, în calitate de subprefect al județului Timiș, îndeplinește în numele prefectului, atribuții în domeniul conducerii operative a instituției prefectului, precum și alte atribuții prevăzute de lege ori sarcini date de Ministerului Afacerilor Interne sau de către prefect, după cum urmează:
1.1 Cu privire la exercitarea, în numele prefectului, a coordonării/conducerii serviciilor publice:
- analizarea activităţii desfăşurate de Serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor Timiș şi elaborarea de propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii acestuia, pe care le înaintează prefectului;
- consultarea conducătorilor eșaloanelor superioare Serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor Timiș cu privire la ordinele prefectului prin care se stabilesc măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate potrivit legii
- asigurarea transmiterii ordinelor prefectului având ca obiect măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate către conducatorul instituției ierarhic superioare Serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor Timiș, prin grija personalului din cadrul institutiei prefectului.
1.2. Cu privire la conducerea operativă a instituţiei prefectului:
- asigurarea conducerii operative a instituţiei prefectului, cu excepţia cancelariei prefectului;
- asigurarea elaborării proiectului ordinului prefectului privind înfiinţarea şi organizarea oficiilor prefecturale sau desfiinţarea acestora, precum şi transmiterea proiectului ordinului către ministerul care coordonează instituţia prefectului;
- acordarea de consultanţă autorităţilor administraţiei publice locale privind proiectele acordurilor de colaborare, cooperare, asociere, înfrăţire şi aderare, iniţiate de acestea;
- verificarea documentaţiei şi eliberarea apostilei pentru actele oficiale administrative întocmite pe teritoriul României, care urmează să producă efecte juridice pe teritoriul unui stat semnatar al Convenţiei cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, la care România a aderat prin Ordonanţa Guvernului nr. 66/1999, aprobată prin Legea nr. 52/2000, cu modificările ulterioare;
- exercitarea atribuţiilor rezultate ca urmare a aplicării actelor normative cu caracter reparatoriu şi convocarea în şedinţe lunare a comisiilor care au ca obiect punerea în aplicare a acestor legi.
- alte atribuţii sau sarcini date de către prefect în legătură cu activitatea instituţiei prefectului.
1.3. Atribuții pe linie de prevenire a faptelor de corupție:
- asigură participarea personalului din subordine la activitățile de informare și de instruire anticorupție organizate de Direcției Generale Anticorupție;
- sprijină personalul specializat al Direcției Generale Anticorupție în organizarea și implementarea campaniilor și acțiunilor de prevenire a corupției;
- asigură punerea în aplicare a măsurilor prevăzute în Planul de integritate pentru implementarea, la nivelul M.A.I, a Strategiei naționale anticorupție;
- asigură managementul riscurilor de corupție și aplică măsurile de prevenire și control al riscurilor la corupție;
- solicită sprijinul Direcției Generale Anticorupție cu privire la măsurile ce pot fi dispuse pentru prevenirea faptelor de corupție din domeniul de competență;
- sprijină personalul specializat al Direcției Generale Anticorupție în realizarea vizitelor de evaluare privind reacția instituțională la incidentele de integritate;
- furnizează Direcției Generale Anticorupție documente referitoare la organizarea și funcționarea structurii, precum și alte date necesare pentru pregătirea activităților de prevenire a faptelor de corupție;
- asigură postarea la avizier, în locuri vizibile (birouri destinate relațiilor cu publicul/primirii în audiență, săli de așteptare, suprafața exterioară a clădirilor etc.), precum și pe prima pagină a site-urilor proprii de internet și intranet a mesajelor sau materialelor anticorupție puse la dispoziție de către Direcția Generală Anticorupție.